Al-Assad: ISIS a fost creat în Irak, sub supervizarea americanilor

Bashar Al AssadPreşedintele sirian Bashar Al-Assad a declarat într-un interviu pentru postul de televziune France 2 că ISIS a fost creat în 2006 în Irak, sub supervizarea americanilor. Al-Assad a recunosacut şi că, în ciuda faptului că Siria nu întreţine relaţii diplomatice cu Franţa, există contacte între serviciile secrete ale celor două ţări.

Întrebat despre coaliția internațională condusă de Statele Unite, care operează lovituri contra grupării Statul Islamic, președintele sirian a considerat că țările ce compun această coaliție „nu au fost serioase până în prezent” și „nu ajută pe nimeni în această regiune”.

„Dacă veți compara numărul de lovituri aeriene efectuate de forțele coaliției compuse din 60 de state cu cele efectuate de noi, un mic stat, veți constata că noi bombardăm de zece ori mai mult decât coaliția într-o zi”, a argumentat el.

Președintele sirian a dezmințit de asemenea utilizarea ca armă a acidului clorhidric în martie împotriva unor sectoare rebele din provincia Idleb (nord-vest), după acuzații ale organizației pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW).

„Nu, e o altă falsă prezentare făcută de guverne occidentale”, a răspuns Bashar al-Assad. „Nu am folosit clorul și nu avem nevoie de el. Avem arme convenționale și ne putem atinge obiectivele fără a face acest lucru”.

La o întrebare asupra responsabilității în apariția grupării Statul Islamic (SI), președintele sirian a subliniat că SI „a fost creat în Irak în 2006 sub supervizarea americanilor”. „Eu nu sunt în Irak. Nu am fost niciodată. Eu nu controlez Irakul. Americanii sunt cei care controlează Irakul. SI a venit din Irak în Siria, pentru că haosul este contagios”, a adăugat el.

Printre altele, Bashar al-Assad a afirmat că există contacte între serviciile de informații francez și sirian în ciuda faptului că relațiile diplomatice bilaterale au fost rupte.

„Există contacte, dar nu există nicio cooperare”, a declarat președintele sirian, ca răspuns la o întrebare asupra legăturilor dintre serviciile de informații sirian și francez. „Ne-am întâlnit cu unii responsabili ai serviciilor dumneavoastră de informații, dar nu există nicio cooperare” sau schimb de informații, a adăugat el, fără a-i identifica pe acești responsabili.

„Acești responsabili francezi au venit în Siria, dar noi nu ne-am dus în Franța. Ei pot veni să facă schimb de informații, dar atunci când doriți să aveți acest tip de colaborare, este nevoie de bunăvoință din partea ambelor părți”, a mai spus Bashar al-Assad, sugerând că acesta nu este cazul Parisului.

Întrebat despre sprijinul strategic al Iranului și Hezbollahului în conflictul din Siria, căzută pradă unei rebeliuni armate și jihadiștilor, Bashar al-Assad a răspuns că „nicio țară nu are dreptul să intervină fără a fi acolo invitată. Noi am invitat Hezbollahul, dar nu pe iranieni. Nu există trupe iraniene în Siria și ei nu au trimis nicio forță”.

„Comandanți și ofițeri vin și se duc între cele două țări în conformitate cu cooperarea existentă între noi de mult timp. Acest lucru este diferit de participarea la lupte”, a adăugat Assad, evocând Iranul, principalul aliat regional al regimului de la Damasc.

Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), Gardienii revoluției, armata de elită a Republicii islamice, luptă alături de Hezbollah și armata siriană în special în sudul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.