Al-Qaida a progresat în Yemen

Al Qaida a progresat in YemenAl-Qaida a progresat în Yemen, a anunţat secretarul american al apărării Ashton Carter. Oficialul american a promis că SUA vor continua atacurile aeriene asupra grupării extremiste, în pofida situației haotice de la fața locului.

‘Vedem înregistrându-se puternice progrese pe teren’, a admis Carter la Tokyo, în cadrul unui turneu asiatic care include și o vizită în Coreea de Sud.

Al-Qaida în Peninsula Arabă (Aqpa) reprezintă ‘de mult timp o amenințare serioasă la adresa Occidentului, inclusiv a SUA, dar vom continua să luptăm’, a adăugat secretarul american al apărării, într-o conferință de presă comună cu ministrul apărării japonez, Gen Nakatani.

‘Desigur, este întotdeauna mai ușor să desfășori operațiuni împotriva terorismului când există un guvern stabil, care acceptă cooperarea. Dar nu înseamnă că din moment ce aceste condiții nu există în Yemen, operațiunea ar trebui suspendată. Trebuie să procedăm de o altă manieră și o vom face’, a dat asigurări Carter.

‘Sperăm că ordinea va fi restabilită în Yemen’, nu doar pentru a ataca mai ușor Aqpa, ci și pentru a pune capăt ‘suferinței populației’, a adăugat el.

La sfârșitul săptămânii trecute, Aqpa, aripa cea mai violentă a rețelei teroriste sunite, a ocupat cartierul general al armatei și portul Mukalla, din sud-estul Yemenului.

SUA sprijină coaliția arabă condusă de Arabia Saudită care la 26 martie a lansat atacuri aeriene pentru a stopa înaintarea rebelilor houthi și a forțelor aliate ale fostului președinte yemenit Ali Abdallah Saleh.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat marți că cel puțin 540 de persoane au fost ucise și 1.700 au fost rănite în Yemen începând din 19 martie.

Sursa: Agerpres

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.