Ambasadele SUA şi Marii Britanii din Yemen au fost închise

Ambasadele Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii din Yemen au fost închise, iar personalul diplomatic a fost evacuat. Departamentul de Stat şi Foreign Office au anunţat că măsura a fost luată pe fondul deteriorării securităţii în această ţară şi îşi sfîtueisc cetăţenii să nu călătorească în Yemen în perioada următoare. Şi ministerul român al Afacerilor Externe a emis, în urmă cu două zile, o atenţioanre de călătorie în Yemen, îndemnând cetăţenii români care se află pe teriotoriul acestui stat să îl părăsească de urgenţă.

Cetăţenii români care se află pe teritoriul Republicii Yemen sunt sfătuiţi să evite zonele publice, îndeosebi cele unde au loc demonstraţii de stradă. În prezent, pe teritoriul acestui stat continuă să aibă loc proteste violente de stradă pornind de la revendicări socio-economice (Sana’a) şi secesioniste (în sudul ţării, în localităţile Aden si Taiz).

De asemenea, pericolul producerii unor atacuri teroriste este crescut. Atacurile pot fi nediscriminatorii la adresa turiştilor. Frecvente sunt si atacurile cu dispozitive explozive improvizate, atacuri sinucigaşe, răpiri de persoane şi atacuri armate.

Situaţia de securitate din regiune este puternic afectată de acţiunile de piraterie practicate la scară largă in special in Golful Aden si Oceanul Indian.

Milițiile șiite Houthi au avertizat marți împotriva oricărei încercări de a ‘destabiliza’ Yemenul, în timp ce partidele politice, cu excepția Partidului nasserian (panarab), care au reluat dialogul luni sub egida ONU, au continuat discuțiile asupra crizei.

Milițiile șiite au cerut vineri dizolvarea parlamentului și instalarea unei noi conduceri în fruntea țării, după ce au forțat la sfârșitul lunii ianuarie demisia președintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, prin ocuparea clădirilor oficiale.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.