Au scăzut cheltuielile militare la nivel mondial în 2012

Cheltuielile militare în lume s-au diminuat în 2012 în raport cu anul precedent, fiind prima reducere înregistrată în acest domeniu după 1998, potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetare asupra Păcii (SIPRI), făcut public luni.

Acest fenomen se explică în special prin tăierile operate în bugetele pentru apărare ale ţărilor occidentale, în timp ce China şi Rusia – dimpotrivă – le-au majorat, subliniază SIPRI, al cărui sediu este la Stockholm.

‘Suntem martori a ceea ce ar putea fi începutul unei deplasări a cheltuielilor militare mondiale dinspre ţările bogate occidentale spre regiunile emergente’, a explicat Sam Perlo-Freeman, director al programului SIPRI pentru cheltuieli militare şi producţia de arme.

‘Politicile de austeritate şi de repliere a forţelor occidentale din Afganistan duc la reducerea cheltuielilor la primele, în timp ce fondurile alocate din creşterea economică continuă să crească în cealaltă parte’, a subliniat el.

În afara inflaţiei, cheltuielile militare mondiale au scăzut cu 0,5 % în raport cu 2011, ajungând la 1.750 de miliarde de dolari (1.330 miliarde de euro) în 2012, potrivit SIPRI.

În acelaşi timp, China şi Rusia şi-au majorat bugetele apărării cu 7,8 %, respectiv, 16 %.

În regiunile unde tensiunile sunt puternice în mod tradiţional, cheltuielile militare sunt de asemenea în creştere, ca în Orientul Mijlociu (+8,4 %) şi în Asia (+3,3 %).

În SUA, care trec pentru prima oară după dispariţia URSS (sfârşitul anului 1991) sub pragul de 40 % al cheltuielilor militare mondiale din cauza unei diminuări a sumelor consacrate operaţiunilor de război, reducerea a fost cu 6 % în 2012, a notat SIPRI, potrivit căruia această tendinţă ar urma să continue în 2013.

‘Totul arată că cheltuielile militare mondiale vor continua să se diminueze în următorii doi-trei ani, cel puţin până când NATO îşi va finaliza retragerea din Afganistan la sfârşitul anului 2014’, a mai spus dl Perlo-Freeman. ‘Totuşi, cheltuielile în regiunile emergente îşi vor continua creşterea şi, deci, totalul mondial va creşte probabil după aceasta’, a adăugat el.

‘SUA şi aliaţii lor poartă – în continuare – responsabilitatea marii majorităţi a cheltuielilor militare mondiale. Membrii NATO au cheltuit împreună 1.000 de miliarde de dolari’, a dezvăluit dl Perlo-Freeman.

Bugetul american pentru apărare (682 de miliarde de dolari, adică 529 de miliarde de euro) rămăsese anul trecut de peste patru ori superior celui al Chinei, a doua putere mondială (166 miliarde de dolari, adică 127 miliarde de euro), potrivit datelor SIPRI.

Sursa: Agerpres

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.