Bani europeni pentru locuri de muncă destinate tinerilor

locuri de munca pentru tineriBani europeni pentru locuri de muncă destinate tinerilor. Parlamentul European a aprobat miercuri un plan care prevede alocarea a un miliard de euro în cursul anului 2015 pentru stimularea ţărilor Uniunii Europene să creeze 650.000 de locuri de muncă pentru tineri.

Finanţarea este oferită în cadrul Fondului Social European, adăugându-se fondurilor oferite deja în cele 20 de state europene care au regiuni în care rata şomajului tinerilor depăşeşte 25%.

Proiectul, propus de Comisia Europeană, a fost aprobat în Parlamentul UE cu 632 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 31 de abţineri.

„Ne aflăm într-o cursă contra cronometru, iar Europa accelerează acţiunile pentru a reduce şomajul în rândul tinerilor. Provocarea era de a obţine un acord solid, susţinut puternic, într-un timp record: ceea ce arată că atunci când suntem hotărâţi Europa are rezultate”, a declarat raportorul Elisabeth Morin-Chantier (PPE).

Numărul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani care nu au un loc de muncă şi nu se află într-un program educaţional este în creştere la nivelul Uniunii Europene.

Fondurile destinate Iniţiativei pentru Tineri 2014-2020 sunt de 3,2 miliarde de euro, urmând să fie completate cu cel puţin 3,2 miliarde de euro prin Fondul Social European.

Sursa: Mediafax

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.