Cel mai prolific infractor din Marea Britanie deprimă judecătorii

Un galez în vârstă de 58 de ani a fost condamnat de justiţia britanică la 18 luni de închisoare după ce a comis cel de-al 342-lea delict al său.

„Este unul dintre cazierele cele mai deprimante pe care mi-a fost dat să le văd de multă vreme”, a declarat judecătorul tribunalului din Mold (nordul Ţării Galilor) care a pronunţat joi condamnarea lui David Archer.

Această condamnare este cea de-a 342-a pentru David Archer, care a fost mai ales anchetat pentru 261 de furturi şi spargeri şi a petrecut 28 de ani în închisoare, conform presei britanice.

Bărbatul, care a început să fure din magazine la vârsta de zece ani, este acuzat de data aceasta că a furat o cutie destinată donaţiilor pentru anumite asociaţii de caritate din Ţara Galilor.

David Archer, care a fost eliberat din închisoare acum o lună, a mai încălcat de asemenea interdicţia de a intra în aceste magazine care era valabilă din 2006.

„Aveţi un dosar îngrozitor şi sunteţi cunoscut pentru că vizaţi aceste magazine”, a subliniat judecătorul.

Avocatul apărării a indicat că galezul a ieşit din închisoare fără bani şi că nu avea adăpost.

Conform postului BBC, David Archer a scris o scrisoare judecătorului pentru a dezvălui că a dat bani acestor asociaţii de caritate în trecut deoarece le apreciază munca.

Sursa Mediafax

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.