Comisia Europeană dă un miliard de euro pentru tinerii fără loc de muncă

Comisia Europeană dă un miliard de euro pentru tinerii fără loc de muncă. Banii fac parte din inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor.

Această modificare va duce la majorarea cu de până la 30 de ori a prefinanțării primite de statele membre pentru a stimula ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. De acest lucru vor beneficia până la 650.000 de tineri, care vor putea astfel să își găsească mai ușor și mai rapid un loc de muncă.

‘Propunerea de astăzi reprezintă un semnal clar din partea Comisiei ca tema ocupării forței de muncă în rândul tinerilor să continue să ocupe un loc privilegiat pe agenda noastră politică. Vom pune la dispoziție aproximativ un miliard de euro pentru a sprijini eforturile statelor membre de a-i ajuta pe tineri să reintre în câmpul muncii, să se întoarcă la studii sau să urmeze un stagiu’, a declarat vicepreședintele CE, Valdis Dombrovskis.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.