Discuţii între Kiev şi Washington pentru furnizarea de armament Ucrainei

Kievul şi Washingtonul au început discuţii pentru furnizarea de armament Ucrainei. Anunţul a fost făcut de către Vicepreşedintele Parlamentului ucrainean Andrei Parubii.

„În prezent, purtăm discuţii la nivel tehnic cu privire la (…) tipurile de arme neletale ce vor fi livrate în curând Ucrainei”, a afirmat vicepreşedintele Parlamentului ucrainean.

Andrei Parubii a anunţat că în cadrul vizitei pe care a efectuat-o recent în Statele Unite s-a întâlnit cu oficiali de rang înalt de la Pentagon şi membri ai Consiliului de Securitate, precum şi cu adjunctul secretarului de Stat pentru Afaceri Europene, Victoria Nuland. El a dezvăluit, totodată, că a prezentat o listă cu arme necesare Ucrainei. Potrivit lui, lista conţine atât arme letale, cât şi neletale.

Mai mulţi senatori americani au cerut în repetate rânduri furnizarea de armament Kievului, în timp ce Franţa, Finlanda, Italia şi Germania se opun. Washingtonul încă nu a luat o decizie în acest sens.

Sursa: Mediafax

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.