Evadare spectaculoasă a unui deținut celebru în Franța. Porțile închisorii au fost aruncate în aer

O evadare spectaculoasă a avut loc sâmbătă dimineață în Franța. Un deținut a aruncat în aer porțile închisorii pentru a fugi și nu a fost încă găsit.

Redoine Faid, un deținut extrem de periculos, a luat ostatici patru gardieni ai închisorii Sequedin, în apropiere de Lille în timpul unui vorbitor. Deținutul a aruncat în aer mai multe uși până când a ieșit din închisoare. Potrivit autorităților, închisoarea a suferit avarii importante.

După ce a ieșit pe porțile închisorii, deținutul a eliberat un ostatic. Pe al doilea l-a eliberat câteva sute de metri mai departe, lângă un pod, iar ultimii doi, pe drumul național 41. Mașina cu ajutorul careia s-a deplasat a fost incendiată pe autostrada A25.

Deținutul a urcat apoi într-o a doua mașină, care este dată în urmărire. Un important dispozitiv al poliției franceze, inclusiv un elicopter, îl caută pe evadat.

Se pare că explozibilul i-a fost furnizat bărbatului ascuns în șervețele de către soția sa, care venise la vorbitor.

Redoine Faïd a fost arestat în iunie 2011 în apropiere de Lille și este cercetat pentru că ar fi condus un atac armat în 2010, în timpul căruia fost ucisă o polițistă de 26 de ani.

Informațiile de pe acest site pot fi preluate în limita a 500 de caractere, cu link către sursă.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.