FOTO Primele fotografii cu cea mai proaspătă prinţesă a Marii Britanii

Ducesa de Cambridge si printul William cu fiica lorPrimele fotografii cu cea mai proaspătă prinţesă a Marii Britanii au fost făcute cu ocazia externării din spital. La doar zece ore după ce a fost născută, prinţesa a fost dusă acasă de către părinţii ei, ducesa de Cambridge şi prinţul William.

Noua membră a familiei regale, acoperită cu un șal alb și având pe cap o căciuliță tot de culoare albă, a apărut în brațele mamei sale, Kate, cu William alături de ele.

Cuplul princiar s-a întors câteva momente în spital, după care a ieșit din nou cu fiica lor instalată într-un port bebe purtat de William. Ducele și ducesa de Cambridge au urcat într-un Range Rover negru, escortat de mai multe vehicule și motociclete ale Scotland Yard în direcția Palatului Kensington, reședința lor din Londra.

În cursul după amiezii, fratele micii prințese, George, care va împlini doi ani în iulie, a avut o rară apariție publică la maternitate, salutându-i pe ziariști cu mâna.

Prințesa, care s-a născut în dimineața zilei de sâmbătă la 08.34 a.m. (07.34 GMT), este cel de-al cincilea strănepot al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și al patrulea pretendent în ordinea succesiunii la tronul coroanei britanice după bunicul său, prințul Charles, tatăl său, prințul William, și fratele său, prințul George.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.