Irlanda plăteşte anticipat datoria la FMI

Irlanda plăteşte anticipat datoria la FMI şi face o economie de 1,5 miliarde de euro. Ministrul de Finanţe Michael Noonan a anunţat că guvernul irlandez a cerut Agenției pentru Managementul trezoreriei să finalizeze plata anticipată a împrumuturilor de la Fondul Monetar Internațional.

Dublinul a înlocuit peste 18 miliarde de euro din cei 22,5 miliarde de euro împrumutați de la FMI cu finanțare mai ieftină de pe piețele financiare, iar joi a vândut obligațiuni de un miliard de euro, cu scadența la 30 de ani și un randament de 1,3%, condiții mult mai favorabile față de pachetul de asistență financiară din 2010.

‘Am dat instrucțiuni NTMA să continue cu plata anticipată a ultimei tranșe de 5,5 miliarde de euro din creditul obținut de la FMI. Această rambursare anticipată ne va permite să facem economii de peste 1,5 miliarde de euro’, a explicat oficialul irlandez.

Și Portugalia, care a fost a treia țară din zona euro care a solicitat asistență financiară, după Irlanda și Grecia, a urmat exemplul autorităților de la Dublin și a rambursat anticipat creditul de la FMI.

La finele lui 2010, Irlanda a împrumutat bani atât de la FMI, cât și de la Uniunea Europeană, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, după ce nu a mai putut să se finanțeze de pe piață.

Sursa: Agerpres

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.