Jurnalist american, infectat cu Ebola în Liberia

Un american în vârstă de 33 de ani, care lucra în Liberia ca freelancer pentru postul de televiziune american NBC News s-a infectat cu virusul Ebola şi va fi repatriat în curând în Statele Unite, a anunţat postul de televiziune joi.

Bărbatul „contaminat a fost recrutat pentru a fi al doilea cameraman al corespondentului medical al NBC News, doctorul Nancy Snyderman”, detaşată la Monrovia, în Liberia, împreună cu alţi trei angajaţi ai NBC, potrivit site-ului de Internet al televiziunii.

Cameramanul „a început să prezinte simptome miercuri, resimţind oboseală şi dureri. În cadrul unei verificări de rutină a temperaturii, el a descoperit că suferă de o uşoară febră”, a continuat televiziunea. „El s-a plasat imediat în carantină şi a solicitat un aviz medical”.

Bărbatul a mers într-un centru al Médecins sans frontières (MSF), unde a fost supus unui test joi, care s-a dovedit pozitiv.

Acesta este al patrulea american care a contractat Ebola în Liberia. Ceilalţi trei au fost infectaţi în centre medicale, în timp ce lucrau pentru organizaţii umanitare.

Un al cincilea american s-a infectat în Sierra Leone, dar nu s-au oferit detalii despre identitatea sa la momentul repatrierii, la 9 septembrie.

Identitate cameramanului nu a fost dezvăluită, dar NBC a precizat că acest „lucra în Liberia la diferite proiecte de trei ani”.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.