Noi atacuri teroriste în Franţa sunt inevitabile

Noi atacuri teroriste în Franţa sunt inevitabile. Specialişti de rang înalt în ameninţarea teroristă susţin că alerta de terorism a atins un nivel fără precedent, iar pericolul este mai mare ca oricând.

„Ameninţarea este permanentă”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Apărării, sub acoperirea anonimatului. „Nu trece nicio zi fără o alertă, fără descoperirea unei reţele care încearcă să trimită persoane către Siria sau Irak, sau fără o intervenţie (a serviciilor de securitate). Numărul ţintelor a explodat. Sunt 2.000 sau 3.000, poate 4.000, de persoane identificate sau suspectate de intenţii criminale”, a declarat el.

Nu toţi sunt amatori, a adăugat sursa citată, precizând că mulţi sunt foarte educaţi.

Specialişti din Ministerul Apărării susţin că jihadiştii „folosesc cele mai bune tehnici de criptare şi disimulare” şi că serviciile de securitate fac eforturi „să ţină pasul”.

Cele mai mari îngrijorări sunt legate de aproximativ 200 de persoane care s-au întors din tabere de antrenament sau zone de luptă controlate de Statul Islamic în Irak şi Siria.

„Ei sunt total dezinhibaţi în ceea ce priveşte violenţa”, a declarat un alt oficial, tot sub acoperirea anonimatului.

Serviciile de securitate îi plasează sub cea mai atentă supraveghere posibilă, dar resursele sunt limitate şi autorităţile sunt pe deplin conştiente că millitanţii ar putea aştepta ani întregi înainte de a acţiona.

Aşa a fost cazul cu fraţii Kouachi, care au comis atacul de la revista Charlie Hebdo din ianuarie.

Ei aveau legături de multă vreme cu reţelele jihadiste din Paris, iar unul dintre ei călătorise în Yemen pentru a se antrena, în 2011, dar au ieşit treptat din atenţia serviciilor de securitate după ce au rămas în umbră câţiva ani.

Oficialii se tem, de asemenea, de competiţia între grupările militare care le-ar putea determina să comită acte şi mai brutale. „Al-Qaida trebuie să îşi restaureze prestigiul şi va încerca să concureze cu SI cu acţiuni complexe şi importante”, a declarat oficialul.

El a subliniat ameninţarea din partea grupării Al-Qaida cunoscute sub numele de Khorasan, despre care se crede că plănuieşte un atac aerian de amploare. Unul dintre principalii membri ai acestei grupări este un expert francez în explozibili, David Drugeon, care ar fi supravieţuit unui atac al SUA cu avioane fără pilot, anul trecut.

De la atacurile din ianuarie de la Paris, soldate cu 17 morţi, alerta teroristă se află la cel mai ridicat nivel, iar mii de poliţişti sunt mobilizaţi în zone sensibile, precum redacţii de presă sau sinagogi. Dar oficialii antiterorism susţin că acest lucru va contribui mult prea puţin la prevenirea unui atac.

Sursa: Mediafax

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.