Parlamentul European cere Turciei să recunoască genocidul armean

Genocidul armeanParlamentul European cere Turciei să recunoască genocidul armean. „Evenimentele tragice care au avut loc în perioada 1915-1917 împotriva armenilor din Imperiul Otoman constituie un genocid”, se arată într-o rezoluţie adoptată miercuri cu o majoritate covârşitoare de aleşii din PE.

PE a salutat declaraţiile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi ale premierului Ahmed Davutoglu, care au prezentat condoleanţe şi au recunoscut atrocităţile împotriva armenilor, dar a îndemnat Turcia să meargă mai departe în „direcţia bună” şi să recunoască termenul de „genocid”.

„Nu trebuie să uităm că oameni au fost ucişi, că aceste evenimente aparte sunt descrise pe bună dreptate ca fiind un genocid”, potrivit rezoluţiei PE.

Ministerul turc de Externe a reacţionat imediat după vot, acuzând PE că vrea să rescrie istoria.

Papa Francisc a provocat o criză diplomatică duminică, denunţând masacrarea armenilor drept „primul genocid din secolul al XX-lea”.

Francisc, care întreţine relaţii apropiate cu membrii comunităţii armene din Argentina, s-a apărat afirmând că este datoria sa să onoreze memoria bărbaţilor, femeilor, copiilor, preoţilor şi episcopilor nevinovaţi care au fost ucişi „fără sens” de către turcii otomani.

Potrivit unor istorici, până la 1,5 milioane de armeni au fost ucişi de către turcii otomani în timpul Primului Război Mondial, crime considerate de către experţi în domeniu primul genocid din secolul al XX-lea.

Însă Turcia, care susţine că victimele au fost ucise în timpul unui război civil şi unor tulburări, refuză să recunoască termenul de genocid şi insistă că bilanţul masacrului a fost exagerat.

Sursa: Mediafax

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *