Război în Yemen. Zece ţări îl apără pe preşedintele Abd-Rabbu Mansur Hadi

Arabia Saudită a lansat o intervenţie în Yemen pentru a-l apăra pe preşedintele Abd-Rabbu Mansur Hadi în faţa rebelilor şiiţi houti susţinuţi de Iran. Mai mult de zece ţări participă la operaţiuni. Riadul a mobilizat în luptă 150.000 de militari şi 10 avioane, Emiratele Arabe Unite 30 de avioane, Bahreinul şi Kuweitul câte 15 avioane, iar Qatarul 10 avioane. Pe lângă aceste ţări din Golf vecine cu Yemenul, operaţiunea militară a mobilizat şi alte ţări aliate ale Arabiei Saudite, precum Egiptul, Iordania, Sudanul, Pakistanul şi Marocul. SUA, care îl suţin pe preşedintele yemenit în lupta cu Al-Qaida, au anunţat că vor oferi susţinere logistică şi informaţională coaliţiei. Pentru moment, nu a fost anunţată o implicare europeană în războiul din Yemen.

Loviturile aeriene lansate miercuri noaptea de aviația saudită au distrus depozite de muniții ale rebelilor houthi și au cauzat moartea mai multor lideri ai acestora, potrivit agenției de presă Al-Arabiya, cu sediul la Dubai. Forțele Aeriene Regale Saudite au preluat joi dimineață controlul asupra spațiului aerian yemenit, adaugă sursa citată.

Iranul a fost prima ţară care a denunţat operaţiunea militară, pe care o considerat-o o acţiune periculoasă. Milițiile houthi au anunțat că sunt pregătite să facă față singure campaniei aeriene conduse de Riad, fără a fi nevoie să solicite ajutorul Iranului, aliatul rebelilor din Yemen.

Întrebat dacă după începerea operațiunii saudite s-a solicitat ajutor din partea Teheranului, Mohammed al-Bukhaiti, reprezentant al conducerii politice a milițiilor houthi a răspuns: ”Nu. Poporul yemenit este pregătit să se confrunte cu această agresiune fără niciun amestec străin”.

Intervenţia militară a coaliţiei saudite vine după mai multe cereri de ajutor ale taberei preşedintelui Hadi, incapabilă să mai facă faţă avansării rebelilor către Aden, oraş din sudul Yemenul în care s-a refugiat preşedintele. Operaţiunea militară vizează apărarea guvernului legitim din Yemen şi vrea să împiedice mişcarea radicală houti să preia controlul ţării. Forţe loiale preşedintelui au preluat joi dimineaţa controlul aerpoortului din Aden, care fusese cucerit de către forţele anti-guvernamentale.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.