Un nou eșec în negocierile privind dosarul nuclear iranian

Poziţiile Iranului şi marilor puteri cu privire la programul nuclear iranian sunt „încă foarte îndepărtate”, a declarat sâmbătă Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, care conduce negocierile Grupului 5+1, la finalul unei reuni fără un acord, în Kazahstan.

Ţările din cadrul Grupului 5+1 (cei cinci memebri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, şi anume Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi China, plus Germania) şi Iranul nu au reuşit să ajungă la un acord asupra datei şi locului viitoarei runde, a adăugat Lady Ashton.

„Am conchis, deci, că toate părţile se vor întoarce în capitala lor, pentru a evalua unde se află procesul” de negociere, a mai spus ea.

„Voi rămâne în contact cu (negociatorul-şef iranian Said) Jalili pentru a vedea cum vom continua”, a subliniat şefa diplomaţiei europene.

Nu există o „înţelegere reciprocă” între cele două părţi, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov.

În cadrul precedentei runde, care s-a desfăşurat în acelaşi loc, Grupul 5+1 a prezentat o ofertă privind „suspendarea”, ci nu „încetarea” activităţilor de îmbogăţire a uraniului până la un nivel de 20% în Iran.

Ei au propus, în schimb, o atenuare a unor sancţiuni asupra comerţului cu aur şi sectorului petrochimic, care sugrumă economia iraniană.

Însă Iranul a insistat încă din deschiderea noii runde asupra recunoaşterii dreptului său de a îmbogăţi uraniu şi a prezentat o „propunere detaliată”, se pare neconvingătoare pentru membrii Grupului 5+1.

Puteri occidentale şi Israelul – un inamic recunoscut al Iranului – suspectează Teheranul că încearcă să fabrice cu ajutorul uraniului îmbogăţit arma atomică, sub acoperirea programului său nuclear civil, ceea ce Republica islamică dezminte.

Rezoluţiile ONU care sancţionează Iranul din cauza activităţilor sale nucleare au fost consolidate în mod unilateral, printr-un embargo bancar şi petrolier, de către Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Sursa Mediafax

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.