Victoria Nuland: State europene au cerut acordul SUA pentru a furniza arme Ucrainei

Adjunctul secretarului american de stat pentru afaceri europene, Victoria Nuland, a declarat în faţa unei comisii a Congresului american că mai multe state europene au cerut acordul SUA pentru a furniza arme Ucrainei. Victoria Nuland a exprimat noi temeri cu privire la recentele atacuri de artilerie și la luptele din jurul orașului Donețk și de pe șoseaua către orașul-port Mariupol, menționând că armistițiul convenit pe 12 februarie la Minsk a fost încălcat de peste o sută de ori.

Întrebată despre posibilitatea ca SUA să furnizeze arme Ucrainei, ea a răspuns că președintele Barack Obama încă examinează această chestiune cu responsabili din domeniul securității naționale.

Totuși, Victoria Nuland a recunoscut faptul că Ucraina a încercat să achiziționeze arme din alte state, însă acestea au solicitat avizul Washingtonului înainte de a decide dacă vor efectua astfel de livrări.

Cât despre misiunea respectivei delegații, oficialul american a indicat faptul că este important ca poziția Statelor Unite cu privire la înăsprirea sancțiunilor în eventualitatea unor noi acțiuni armate ale separatiștilor proruși să fie armonizată cu cea a statelor europene.

La întrebarea referitoare la prezența trupelor rusești în estul Ucrainei, ea a răspuns că acolo încă sunt ‘mii și mii’ de soldați ruși, echipați cu armament din dotarea armatei ruse. ‘Începând din luna decembrie, Rusia a transferat sute de echipamente, inclusiv tancuri, vehicule blindate și piese de artilerie grea. Armata rusă are propria sa structură de comandă în estul Ucrainei, cu o ierarhie ce merge de la generali până la ofițerii cu grade mai mici’, a detaliat Nuland.

Întrucât audierea de miercuri nu a fost una cu ‘ușile închise’, ea a refuzat să ofere mai multe informații despre trupele rusești care sprijină combatanții din estul separatist al Ucrainei. În schimb, a amintit că ‘așa cum a spus recent și președintele (Barack Obama), ei (rușii) finanțează războiul, îl alimentează și îl controlează’.

În cursul zilei de marți, președinții american și francez, Barack Obama și Francois Hollande, și cancelarul german Angela Merkel au promis ‘o reacție puternică’ a Occidentului în cazul unei ‘încălcări majore’ a încetării focului în Ucraina. Ei au cerut de asemenea consolidarea rolului OSCE în supravegherea respectării armistițiului, care este primul punct din planul de pace convenit pe 12 februarie de liderii Ucrainei, Rusiei, Germaniei și Franței.

Sursa: Agerpres

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.