VIDEO Ascunzătoare a naziştilor, găsită în jungla argentiniană

Mai multe adăposturi din piatră, despre care se crede că ar fi trebuit să fie o ascunzătoare a naziştilor, au fost găsite în jungla argentiniană, în regiunea Misiones. Arheologii au descoperit un complex de strcturi din piatră în apropiere de graniţa cu Paraguay, acoperite complet cu vegetaţie. În interiorul acestora au fost găsite monede germane de la sfârişul anilor 1930, fragmente de porţelan nemţesc, iar pe pereţi erau desenate simboluri naziste.

„Nu găsim o altă explicaţie pentru care cineva ar fi construit aceste structuri, cu un efort şi o cheltuială atât de mari, într-un loc total inaccesibil în acea perioadă, departe de comunitatea locală şi dintr-un material care nu este specific arhitecturii regionale”, a declarat Daniel Schavelzon, şeful echipei de arheologi.

Arheologii au petrecut luni de zile pentru a studia parcul naturala din provincia Teyu Cuare, din zona Misiones, în nordul Argentinei. Potrivit unei legende locale, una dintre case i-ar fi aparţinut lui Martin Bormann, mâna dreaptă a lui Hitler, care s-a sinucis în luna mai a anului 1945. Daniel Schavelzon a spus însă că nu există nicio dovadă pentru a susţine ceea ce el a numit un mit local.

Este însă destul de clar că adăposturile au fost construite pentru ca liderii germani să se poată refugia în cazul înfrângerii în război.

„Se pare că pe la jumătatea celui de-Al Doilea Război Mondial, naziştii au avut un proiect secret de a construi adăposturi pentru cei mai înalţi lideri în cazul înfrângerii în locuri inaccesibilie: în deşert, în munţi, pe stânci sau în locuri izolate, ca acesta. Situl are şi avantajul că le permite locuitorilor să ajungă în Paraguay în mai puţin de 10 minute. Este un site protejat, care poate fi apărat şi unde ar fi putut trăi liniştiţi”, a mai spus arheologul.

Naziştii nu au mai avut nevoie de ascunzătoare din junglă, pentru că au putut trăi liberi în Argentina. Mii de nazişti, dar şi fascişti croaţi sau italieni au trăit protejaţi de preşedintele Juan Peron, care a condus Argentina între 1945 şi 1950 şi apoi, pentru o scurtă perioadă, în anii 1970. Se estimează că în jur de 5000 de nazişti au ajuns în Argentina după război.

În 1960, Adolf Eichmann, unul dintre principalii organizatpri ai Holocaustului a fost capturat la Buenos Aires de către un comando israelian care l-a dus în Israel pentru a fi judecat şi apoi executat. Şi Joseph Mengele, medicul care a fost numit Îngerul Morţii în urma înspăimântătoarelor experimente pe care le-a făcut pe prizonierii de la Auschwitz a trăit în Argentina.

Preşedintele Peron declara în 1974 că naziştii au fost ajutaţi de către Argentina, dar au şi ajutat ţara să creeze fabrici şi uzine la cele mai înalte standarde.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.