VIDEO Incendiu în Siberia: 15 oameni au murit şi 1000 de case au fost distruse

Un puternic incendiu de vegetaţie a pârjolit Republica rusă Hakasia, situată în estul Siberiei. Focul s-a extins şi a făcut victime. Cel puţin 15 oameni au murit, 500 au fost răniţi şi mai mult de 1000 de case au fost distruse. Aproape 100 de oameni sunt spitalizaţi, o parte dintre ei în stare gravă. Mii de animale ale ţăranilor din cele 30 de sate afectate de foc au murit.

Incendiul a fost declanşat intenţionat de fermieri, pentru arderea vegetaţiei, dar, din cauza vântului, a scăpat de sub control.

Autoritățile ruse au mobilizat opt avioane și elicoptere, tunuri de apă și peste 5.000 de pompieri în încercarea de a ține focul sub control, misiune îngreunată de vântul puternic.

Pe website-ul său, Ministerul pentru Situații de Urgență rus i-a solicitat ”populației din regiunile afectate să combată incendiul, care a fost declanșat de localnici care au dorit să ardă iarba”. Această metodă provoacă periodic, primăvara și vara, incendii masive în Rusia, adesea soldate cu victime.

În vara lui 2010, Rusia a fost afectată de grave incendii de pădure provocate de temperaturile ridicate, în special în partea europeană a țării, adaugă AFP.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *